Un erou al orașului Birlad și al comunei Băcani, este născut la 22 decembrie 1869, fiul Alexandrei și al lui Dimitrie Naumescu.
După absolvirea școlii militare de ofițeri, este repartizat in Regimentul 1 Roșiori Birlad, după mai multe cursuri de specialitate este avansat locotenent, căpitan, la Regimentul 4 Roșiori tot in Birlad. In anul 1901 se căsătorește cu Ecaterina I. Palade, fiica cunoscutului boier de la Suseni, și primește ca dar de nuntă moșia Drujești.
Datorită capacității sale militare este avansat in grad de maior, locotenent-colonel, participând la războiul din Bulgaria in 1913, fiind și comandantul Regimentului 2 Roșiori. In anul 1914 este inaintat la gradul de colonel, fiind tot comandant al Regimentului 2 Roșiori.
După declanșarea primului război mondial pleacă cu Regimentul său pe front. In dimineața de 15 noiembrie 1916, la Drăgănești Vlașca, generalul Referendaru, venit urgent la sediul regimentului, a cerut colonelului Naumescu să intre in luptă cu regimentul său deoarece erau inconjurați de inamic. Acel atac vijelios rămas in istorie ca "Șarja de la Prunaru", a făcut ca printre cei căzuți să fie și colonelul Naumescu, rănit grav, dus ca prizonier in Bulgaria, unde a murit ceva luni mai târziu, la spitalul militar din Sofia.
Faptele de arme ale acestui regiment barlădean impreună cu comandantul său sunt un mare prilej de mândrie națională și un admirabil exemplu pentru generațiile viitoare. De pe patul de moarte scrie o scrisoare soției și copiilor săi: "Mor fericit dragă soție și iubiți copii pentru mărirea și onoarea neamului românesc, pentru libertatea fraților asupriți; vă recomand dragii mei să deveniți inainte de toate buni patrioți, această iubire trebuie să fie dezinteresată și așa de puternică incât să poată fi capabilă de toate devotamentele și de toate sacrificiile.Când veți fi mari să fiți gata in tot momentul și la cea dintâi chemare a patriei să vă jertfiți la nevoie. Scumpii mei, invidiați soarta mea fericită. Mor fericit că in viață am avut nobila misiune de a face educație patriotică unui regiment de viteji, le-am pregătit sufletul lor și le-am deșteptat conștiința inaltei datorii față de scumpa noastră patrie." (Monografia comunei Băcani pag. 213-214)
Despre faptele bravului erou Gheorghe Naumescu a scris in revista de literatură și cultură "Graiul nostru" iulie-august 1925 Anul 1 nr. 4 Birlad, Polidor G. Tutoveanu.
In toamna anului 1916, când clopotele bisericilor vesteau intrarea României in război, Gheorghe Naumescu, pe atunci colonel, comandantul Regimentului 2 Roșiori Birlad, se afla in convalescența unei grele operații pe care o suferise, și care ii cerea măcar șase luni de odihnă, pentru complecta-i insănătoșire.
Cu toate sfaturile numeroșilor să prieteni, pe care ii adunase in juru-i prin cultura, educația și caracterul său, și cu toate rugămințile familiei sale, colonelul Naumescu, ascultând numai de simțul datoriei, a plecat in campanie. După ce-a luat parte la numeroase lupte ale retragerii spre Moldova alergând cu regimentul său, de la Dunăre la munți și de la munți la Dunăre, ca să apere când aripa dreaptă, când aripa stângă a oștirii noastre, in seara zilei de 15 noiembrie 1916 se afla cu divizia din care făcea parte, in apropierea satului Prunaru din Vlașca.
In urma victorioasei bătălii de la Cărbunești, divizia, printr-o imprejurare nenorocită, se afla in primejdie de a fi complect capturată. In dimineața acelei zile, Generalul Referendaru s-a prezentat colonelului Naumescu, pe care l-a găsit bolnav, tremurând, infășurat intr-o manta, intr-o trăsură a regimentului, și i-a spus: "Domnule Colonel, divizia intreagă este impresurată de inamic, și amenințată să fie prinsă; nu putem scăpa, decât dacă vei face o șarje asupra satului Prunaru, spre a deschide linia de retragere".
Atunci colonelul Naumescu, așa bolnav, se ridică, dădu ordin trâmbițașilor să sune chemarea, se repezi inaintea regimentului și salutând cu sabia pe general, ii spune: "Domnule General, Regimentul 2 de Roșiori, vă mulțumește pentru cinstea ce-i faceți, de a putea să moară pentru țară".
Generalul Referendaru, colonelul Naumescu și toți ofițerii Regimentului 2 Roșiori, știau că ordinul acesta, insemna o trimitere la moarte sigură, pentru că se aflase in ajun, prin iscoade, că satul Prunaru, era un formidabil cuib de mitraliere dușmane. Toți mai știau insă, că divizia trebuia să-și depună armele dacă șarja de sacrificiu n-ar fi avut loc.
In asemenea imprejurări, șarja Regimentului 2 Roșiori din Birlad, constituie unul din cele mai glorioase fapte de arme, din marele nostru război.
Infășurați in negura unei dimineți de toamnă târzie plecați pe oblâncuri, cu săbiile și lăncile intinse, și strângându in pinteni fugarii, călăreții regimentului, in frunte cu colonelul Naumescu s-au repezit ca o furtună asupra intăriturilor de la Prunaru. Când erau la câteva sute de metri de sat, un "ura" formidabil a cutremurat văzduhul, și intreg regimentul s-a năpustit asupra infanteriei dușmane, risipind-o, străpunsă de lănci, hăcuită de săbii, și călcată in picioarele cailor.
Dar câteva momente după aceasta, din șanțurile satului Prunaru, a inceput o nesfârșită țăcăneală de mitraliere, și intreg regimentul lovit in flanc, a fost secerat, nerămânând in viață decât vreo șaptezeci de luptători. Regimentul fusese sfărâmat, colonelul Naumescu rănit de moarte, câțiva ofițeri uciși chiar in avântul șarjei, dar impresurarea a fost sfărâmată. Divizia s-a putut retrage in liniște; iar istoria războiului nostru a insemnat incă o pagină de adevărată glorie militară, pe care a recunoscut-o insuși Makenzen, in memoriile sale.
Acei cari-au luat parte la șarja de la Prunaru povestesc și azi cu admirație din ce in ce crescândă, de hotărârea vitejească și insuflețirea prin care colonelul Naumescu i-a inflăcărat subalternii, in acea furtunoasă inverșunare a morții. Ridicat de la bulgari de pe câmpul de luptă, Generalul Naumescu, a fost dus la un spital din Sofia, de unde a scris familiei sale, acea cunoscută scrisoare, in care cerea să nu-l jelească nimeni pentru că el moare fericit, știind că și-a dat viața pentru țară.inmormântat la Sofia, acum după opt ani, osemintele i-au fost aduse și depuse in cavoul familiei din cimitirul "Eternitatea" din Birlad, in ziua de 1 iulie 1925. Primirea ce s-a făcut osemintelor sale, la Birlad, este un semn al sentimentului de recunoștință, pe care neamul românesc il păstrează adevăraților săi fii.
Nu discursurile diverșilor oratori de ocazie, ci lacrimile cari străluceau in ochii tuturora, era semnul de pioasă bucurie, că Generalul Naumescu este readus intre ai săi. Indeosebi toată lumea a fost mișcată de cuvintele colonelului de artilerie I. Poenaru, coleg de captivitate a colonelului Naumescu. Fapta de arme prin care și-a incheiat viața Generalul Naumescu, este un prilej de mândrie națională, și un admirabil exemplu pentru generațiile viitoare.
Autorul acestui articol, Polidor G. Tutoveanu, descrie o nemulțumire a sa: "Fără să discutăm prea mult, și fără să facem vreun comentariu, lăsând cititorilor noștri deplina libertate să tragă concluziile pe cari le vor crede, se cuvine să spunem insă că Generalul Naumescu n-a primit in timpul războiului niciuna din decorațiile ce strălucesc pe-atâtea piepturi sedentare; și că fiind transportat de la Sofia in România, direcția căilor ferate bulgare, i-a atașat vagonul mortuar, la un tren expres internațional, pe când căile ferate române nu i-au permis să fie transportat decât cu un tren de marfă.
Glorie și ..... negustorie!"
P.S.
Rog cititorii acestui articol impresionant, dacă vor să strângem bani pentru construirea unei statui bust a Generalului Gheorghe Naumescu.
Autor: VASILE FȂNARU
