- Biblioteca comunala Bacani


Vă aducem la cunoștință că pentru o navigare cat mai ușoară acest site utilizează fișiere de tip cookie. De asemenea, am actualizat politica site-ului pentru a ne conforma cu Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți conținutul Politicii de Utilizare a Cookies și Politicii de Prelucrare a Datelor.

Prin continuarea navigării pe site confirmați acceptarea politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor.

ANUNTURI PUBLICE

ANUNTURI PUBLICE

Investiţii în Comuna Băcani, judeţul Vaslui

Domnul primar Vasile StoicaConstruire grădiniţă cu trei săli de clasă în localitatea Băcani

Reabilitare școala Băcani - corp B, patru săli de clasă

Modernizarea clădirii de nașteri

Tabăra la Năvodari pentru copiii cu rezultate bune la învăţatura

Sărbătoarea "Zilele Toamnei" - Băcani 2018

Băcani 2018, "Zilele Toamnei" Ediția a VI-a, 30 septembrie 2018Sărbătoarea "Zilele Toamnei" - Băcani 2018

DESPRE COMUNĂ --> Cultură --> Biblioteca

Biblioteca comunala Bacani

Urcând dinspre nordul Bârladului, la aproximativ 10 km, întâlneşti o aşezare cu oameni gospodari, liniştiţi, mulţumiţi parcă, că localitatea lor a fost numită simplu şi frumos : BĂCANI.

Dar, până să ajungi aici, întâi ochiul, apoi inima ţi se încălzeşte de frumuseţea aproape impusă a luciului apei din barajul " Râpa Albastră", mărginit la vest, spre comuna Perieni, de o pădure tânără, ce umple aerul verii cu mireasma florilor de salcâm.

Pârâul Simila, format din trei pâraie mai mici (Ibana , Bogdana şi Similişoara ) traversează comuna de la nord spre sud, după care se varsă în baraj , îmbinând astfel frumosul cu necesarul.

Satele componente ale comunei sunt : Drujeşti, Băcani, Băltăţeni, Suseni şi Vulpăşeni, stabilite pe moşia boierului Palade şi formate între anii 1800 - 1900, mai populate fiind abia după împroprietărirea din anul 1864. Excepţie face satul Băltăţeni, format în 1890 din ţăranii fără pământ, din localităţile învecinate.

Dacă până în anul 1990, foarte mulţi dintre locuitori erau navetişti fiind salariaţi la unele întreprinderi din municipiul Bîrlad, principala îndeletnicire a locuitorilor după 1990 a devenit agricultura şi creşterea animalelor. Din anul 1997 când în satul reşedinţă de comună s-a construit fabrica de ulei "Oleus", patronată de dl. Cozma Vasile, câţiva locuitori se bucură de locuri de muncă sigure şi corect remunerate.

Instituţiile importante ale comunei sunt :

Şcoala Gimnazială cu clasele I - VIII Băcani, în celelalte sate desfăşurându-se doar ciclul primar, excepţie făcând satul Vulpăşeni, unde , din lipsă de elevi nu se mai desfăşoară cursuri acolo ci sunt transportaţi cu microbuzul şcolar, la şcoala din Băcani;

Bisericile din toate satele componente ale comunei, unde ca preot paroh la Băcani deserveşte părintele Cristian Ţilea iar la parohia Drujeşti, părintele paroh, Daniel Agape;

Cabinetul Medical Individual, unde îşi desfăşoară activitatea doamna doctor Elena Dominte ;

Circumscripţia Sanitar - Veterinară, o clădire modernă, construită în anul 1995;

Postul de Poliţie, Primăria, în cadrul căreia funcţionează BIBLIOTECA COMUNALĂ BĂCANI.

Prin sfera sa de cuprindere, biblioteca este principala instituţie de cultură a comunei, fiind frecventată anual de un numeros public format din toate categoriile sociale.

Urmărind apropierea cititorilor de carte, biblioteca păstrează strânse legături cu celelalte instituţii ale comunei. O asemenea colaborare este benefică şi şcolii şi bibliotecii în egală măsură. A le arăta copiilor drumul spre bibliotecă înseamnă a-i îndruma spre un alt spaţiu de învăţătură şi împlinire spirituală , iar cartea devine de o mie de ori mai preţioasă dacă lângă ea stă o călăuză fidelă - bibliotecarul. El o ştie pe cea mai bună pentru fiecare, pe cea care răspunde întocmai cerinţelor fiecăruia.

Din septembrie 1990, când aici a fost ocupat postul de bibliotecar cu normă întreagă , s-au parcurs mai multe etape în vederea revitalizării acestui important spaţiu cultural. Până în anul 1998, biblioteca funcţiona într-o încăpere a căminului cultural care a fost retrocedat vechiului proprietar. Clădirea, utilizată în scop personal ca depozit pentru cereale a determinat invazia de şobolani şi mutarea în grabă a fondului de carte în incinta vechii primării, într-un spaţiu foarte restrâns dar amenajat cât de cât, astfel ca biblioteca să poată funcţiona.

Din anul 2006, fondul de carte al bibliotecii a fost mutat la etajul primăriei, unde funcţionează şi astăzi. Cele 7.876 volume sunt aşezate pe principiul accesului liber la raft, conform CZU şi cuprinde toate domeniile : literatură română, literatură universală, agricultură, tehnică, medicină, filozofie, artă, istorie, geografie etc.

Bibliotecile trebuie să facă multe lucruri cu puţini bani. Unele o fac atât de bine, încât nimeni nu îşi dă seama că ele nu au resursele de care ar avea atâta nevoie.

În noiembrie 2012 a fost înfiinţat serviciul Biblionet, care permite accesul gratuit la internet al tuturor utilizatorilor. Biblioteca a fost dotată cu patru calculatoare, un scanner , o imprimantă , un proiector şi un ecran pentru proiecţie.Toate aceste echipamente au fost donate bibliotecii noastre prin Programul naţional " Biblionet - lumea în biblioteca mea ", program finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates.

Printre beneficiile oferite de tehnologie se enumeră :
Învăţare ( o vastă lume a cunoştinţelor ; răspunsuri care salvează vieţi ; diplome, certificări , cursuri etc. ) ;
Muncă ( simplificarea modului de găsire a unui loc de muncă ; dezvoltarea micilor afaceri etc.) ;
Construirea unei comunităţi ( menţinerea legăturii cu prietenii şi familia ; un nod comunitar ; evenimente culturale locale etc. ).

Scopul final al modernizării şi diversificării serviciilor bibliotecii publice oferite este apropierea acestei instituţii de comunitatea locală; de a-i oferi cetăţeanului informaţia pe care o caută, corectă şi în timp util, de a crea interconexiunea : cetăţean - instituţie - cultură - educaţie.

În formarea cetăţeanului, biblioteca are un rol important, desfăşurând activităţi culturale şi literar- artistice. În cadrul acestor activităţi se reliefează viaţa şi opera marilor autori şi persoane de cultură , participanţi fiind atât cadre didactice, elevi, cât şi cetăţeni ai comunei.

Dintre principalele activităţi fac parte : omagierea marelui poet naţional ,Mihai Eminescu , aniversarea Marii Uniri ,a Zilei Naţionale a României ,aniversarea scriitorilor români şi străini, activităţi pe diferite teme, prilejuite de anumite evenimente.

Un mic şi neînsemnat calcul privind numărul de cititori şi indicele de lectură pe o perioadă mai mare sau mai mică de ani, susţine ideea că biblioteca este universitatea cititorilor. Dacă au mai fost şi autori de valoare ca Tostoi , Dostoievski, Balzac, Eminescu, Rebreanu, Sadoveanu etc., cititorii noştri nu numai că şi-au format o cultură veritabilă şi o vorbire elegantă ci chiar şi o personalitate distinctă.


Doiniţa Micu, bibliotecar

Vizualizari: 527
Data creare: 24-05-2015 16:22:06

Mesajul Primarului comunei Bacani

Primarul comunei Bacani, Vasile StoicaIn calitate de Primar, va multumesc ca ati accesat acest site care a fost creat cu scopul de a va oferi informatii referitoare la principalele activitati din comuna Bacani.

Sărbătoarea "Zilele Toamnei" - Băcani 2015

Sarbatoarea Zilele Toamnei - Bacani, 27 septembrie 2015Prezentarea programului ce are loc de Zilele Toamnei 27 septembrie 2015

Constituirea echipei de fotbal "Avantul Bacani"

Constituirea echipei de fotbal Avantul BacaniComuna Bacani si-a constituit echipa de fotbal "Avantul Bacani" care va evolua din acest sezon in Liga a V-a

Inaugurare Cămin Cultural - comuna Băcani

Noul Camin Cultural din comuna BacaniInaugurare Cămin Cultural - comuna Băcani

Sărbătoarea "Zilele Toamnei" - Băcani 2017

Sărbătoarea "Zilele Toamnei" - Băcani 2017Sărbătoarea "Zilele Toamnei" - Băcani 2017